Tech support!!

Odată cu evoluția asta a tehnologiei  majoritatea personelor din jurul meu trecute de 40 de ani au avut cel puțin o dată probleme cu ea.

 

Că este un telefon din acesta “cu degetul” sau un router ce pur și simplu nu vrea să funcționeze, mereu am fost “ băiatul de la tech support”.

 

Totul începe cu un telefon de la o rudă nu foarte îndepărtată care are ceva probleme cu internetul.

Ajung ispășită, și nu prea dornică de o luptă cu toată cablăraia, să rezolv problema cu “lucrarea asta a diavolului”.

 

Exact cum mă așteptam marea de cabluri mă așteptă, parcă încercând să îmi sfideze răbdarea. Dacă până acum am crezut că este greu să îți despleticești căștile dupa trei minute de stat libere în buzunar, acum, când mă uit la maldărul ăsta de fire, par a fi o binecuvântare de la Dumnezeu.

Fire peste fire, nici nu mai știu ce întră unde,  care este acumulatorul, care este firul de WAN sau cel de LAN.

 

Jumătate din zi mi se pierde retrăind un joc al copilăriei mele, mațele încurcate, într-o variantă “de adulți”.organize-cords-2

Mă pierd rapid printre cabluri HDMI și cabluri de rețea, și tentația de a mă imfrupta rapid dintr-o tigară crește rapid.

Nu am mai văzut asemenea dezastru in conectica(ă) de mult timp.

Cu ceva bandă dublu adezivă și, din fericire, un birou destul de lat, reușesc să fac ordine în jungla asta a firelor.

 

După ce reușesc să cablez routerul corespunzător și parcă toate ledurile sunt aprinse unde și cum trebuie  mă apuc de ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai ușoară parte. Configurarea.

 

Astept mai mult decât trebuie să se deschidă browserul vechi,  mai mult ca sigur nefolosit de toate cunoștintele mele ( no, acum sincer, cine mai folosește Internet Explorer? Descărcarea altui browser nu se pune). Îmi strofoc creierii să găsesc ip-ul potrivit, pentru ca pe  routerul asta vechi și ponosit  nu se mai vede.

192.168.1.0…uhh, nu ?

192.168.1.1 ,hai că poate a treia oară e cu noroc.

192.168.0.1.

EVRIKA!

Bun bun,  acum  ce?

Numele de utilizator ? Hai că ăsta se vede parcă pe umbra aia de etichetă. Ușor ușor parcă simt că avansez, trec rapid si parola  scrisă tot pe spatele routerului și.…” Autentificare eșuată”

 

-Stai stai, adică cum, eu urmez fiecare pas, scriu numele de utilizator si parola care au fost trimise cu tine, lucru nefolositor și tu ai curajul să îmi zici că autentificarea a eșuat ? Hai că asta e culmea.

-Scobitoare! Dăm reset. Am eu scobitoare de cojocul tau creație diabolică.

 

Dacă nu s-a putut  lucra cu frumosul, după reset routerul parcă si-a mai revenit puțin și am reușit să ma autentific cu datele oferite de el.

 

Configuarea a fost un succes, și nervii mei întinși la maxim.

 

-Data viitoare sună la tech support!

 

Articol scris pentru SuperBlog2016!

Sursă poză

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s