Aventura sau cum să nu pleci într-un concediu

Vara lui 2018, început de iulie, mai am o zii până la concediu, e Miercuri și eu nu am nici un plan. Aștept cumva să treacă și zilele astea așa cum au trecut toate până acum, și să mă întorc la rutina mea cotidiană.

Mă trezesc cumva buimăcită de la prea multe ore de somn, e joi și eu nu trebuie să merg la muncă. Îmi beau cafeaua de prânz și încerc să gasesc o idee de care să nu mă țin și pentru concediul ăsta. Sunt salvată din gândurile mele de prietenul meu, introducător de idee salvatoare, posesor de jumpsuit roz și mult chef de distracție.

-Hai să plecam la mare!!

-Hai! Dar când?

-Mâine! Scap de la birou și plecăm.

Atât a durat discuția, leneșul din mine nici nu a apucat să motiveze de ce nu e o idee bună și de ce ar trebuii să mai așteptăm puțin, până ne trece.

Am început pregătirile imediat ce mi-am facut și a doua cafea. Primul pas în planul de bătaie: anunță-l pe taică-tău că îi iei mașina. Nu s-a opus prea mult, dar doamne mi-a dat sfaturi.

-Să mergi pe la Fetești că-i mai bine, e drumul mai scurt, nu intri pe autostradă. – ba da, intrii și pe autostradă, și plătești și taxă de pod-

Bagajele le-am făcut rapid: niște toate rochițele, niște tot.

Iulie, vineri, e cald și eu am aer condiționat la macara în mașină. Pregătesc mașina de drum ( a se citii: pun bagajele în portbagaj) și primesc un telefon de la soră-mea.

-Tu, am și eu o rugăminte la tine. Dacă pleci la mare în seara asta nu iei și o cheie de mașina să o lași ? Am un prieten care și-a pierdut cheia și are nevoie de dublură.

-Plec pe la 19, trec imediat sa iau cheia.

Cum și de ce și-a pierdut omul cheia e o altă aventură, dar din păcate nu e a mea să o povestesc.

Mă opresc la soră-mea să iau cheia, fată conștiincioasă iau și datele de contact ale omului, sa nu auzim când ajung.

La 19 suntem îmbarcați și gata de drum, telefoanele încărcate și cafeaua pregătită. Am schimbat treci randuri de papuci și m-am oprit la taică-meu, că nu se simțea accelerație bine( ce nu se simțea bine era capul meu, că accelerația e în formă maximă și acum).

După ce am “reparat” accelerația, părăsim și noi Brașovul.

Și mergem pe drumul vechi, cum mi-a zis tata, că-i rau cu ieșirile de pe autostradă, să nu mă incurc.

Ne oprim în Urziceni la o benzinarie, să luam ceva de mancare și ceva cafea pentru drum, e ora 22, și eu aud un pui de pisică suferin în apropiere.

Mai stam o oră în parcarea benzinăriei în încercarea mea de a prinde mogâldeața. În seara aia alți oameni frumoși i-au oferit o casă, dar prinderea a fost lupta comună.

O luăm din loc fără iubiri cu blăniță, dar amuzați de imagine a cinci oameni maturi in genunchi in jurul unui mașini spunând “pis pis” o jumătate de ceas.

M-a sfătuit taică-meu în legătură cu drumul, dar să îmi zică că nu-i iluminat drumul vechi, și nici prea folosit nu a putut.

Folosim GPSul telefonului pentru indicații, și dacă asta zice că prin bucata asta de câmp trebuie să mergem, pe aici mergem.

Mai îmi vine inima la loc când mai văd o mașină din sens opus, totuși undeva ajungem.

E întuneric beznă, radioul nu mai vrea să prindă altceva înafară de static și telefonul meu stă să se stingă. Îmi atenționez rapid prietenul să ia datele de contact din telefon, să știm unde lăsăm cheia.

Și le i-a dragul de el, și eu il cred pe cuvânt. (Tip: aveți încredere în copilot, dar nu deplină)

GPS-ul nu te “bagă” prin Fetești, înainte de Fetești faci dreapta și ieși pe autostradă ( merci tata). Problema cu GPSul e ca o mai ia razna, și ne zice să facem dreapta, și facem, și ne mai zice o dată sa facem dreapta, și facem. Și ieșim de pe asflat, pe un drum care nu se înfunda (măcar să ne dea un indiciu ca nu suntem pe drumul bun, nu ca terminarea asfaltului nu era un indiciu mai mult decat pertinent). Am mers jumătate de oră pe drumul asta accidentat, am resetat GPS-ul, am oprit, ne-am învartit, am scuturat putin telefonul și nimic. Google maps ne zicea în continuare să mergem înainte. Ne urcăm în mașină și după alte 10 minute în care contestăm GPSul verbal dar facem tot ca el, se trezește și maps să facă recalculare traseu. Ajungem într-un final din nou la drumul principal și nu ne mai oprim pană la taxa de pod. (Tip: plătiți taxa prin sms, si da, poți să o platești si în 24 de h după ce ai trecut podul) Am stat la coadă ? Am stat.

Ajungem în Eforie, nimerim adresa pentru cheie și îi cer prietenului meu telefonul să sun omul cu cheia. Și sun, și sun, și insist ca doar e 3 dimineața și poate nu aude omul, și verific numarul de telefon. Adresa am primit-o într-un mesaj de la persoana în cauză, mesaj care conținea toate datele de contact ale pensiunii. Ce numar credeți ca a luat prietenul meu ? Nu cel pentru cheie.

E 3 dimineața și ne plimbam prin Eforie în cautarea unei prize să îmi încarc telefonul. Găsim una la o benzinărie, afară (Petrom din Eforie, sar’na pentru curent). Ne așezăm pe o bordură și așteptăm. Blestem în gând că nu am echipat și eu mașina cu un încărcător auto, și așa scăpam de păzit borduri prin Eforie. Reușim să predăm cheia și ne îndreptam spre destinația noastră, Vama Veche.

Ajungem în Vamă undeva în jurul orei 4, îmi e somn și singurul lucru la care mă astept e să dorm.

Nu avem cazare, dar asta nu e o problemă, oricum prietenul meu nu avea de gând să mă lase prea mult să îmi trag suflul. Parcăm lângă plajă și plecăm să vedem “unde se întamplă scandalul”.

Ne așezăm pe malul mării și privim răsăritul, cu “Bolero” cântând pe fundal. După câteva ore bune de povestit pe plajă, ne hotărâm să mergem să căutam o cazare.

Problema când pleci în plin sezon la mare, și nu îți rezeri o cameră înainte este că nici nu m-ai găsești.

În graba noastră nu am luat nici macar un cort, măcar daca aș fi avut cârlig de remorcare pentru rulota lui cumnată-meu. – bine, măcar daca aș fi pregătit mașina în vre-un fel-
Hotărâm eroic că dormim în mașină, până la urmă, cât de greu poate să fie.

Deși bancheta din spate se poate rabata și se crează un pat relativ decent, noi nu am putut face asta. Am luat bagaje cu noi pentru o lună, și o cutie portbagaj nu că nu ar fi stricat, ne-ar fi salvat spatele.

În timp ce bagajele primeau tratament VIP, noi ne chinuiam să gasim o poziție în care să amorțim mai puțin.

Serile au fost reci, și diminețile groaznic de calde, nu am reușit în nici o zii să gasim un echilibru pentru îmbrăcăminte.

Dimineața era o fugă în căutarea unei băi, că după o noapte te mai trăznesc și nevoile fiziologice, cu periuța de dinți dupa mine și bani pentru cafea.

Dușurile cu plată erau în capătul celălalt de plajă, și vă spun sincer că nu am prins apa caldă nici măcar o dată.

Am rezistat 4 zile la mare, sau mai bine spus, atât ne-au rezistat bănuții ( și acum sunt de părere că am dat prea mulți lei la toaletă și ca ar trebuii să implementeze un abonament).

Înainte de plecare am adunat toate hainele aruncate prin mașină, și am inspectat dezastrul. Nu era un colțișor al mașinii care să nu fie acoperit integral de nisip.

Prietenul meu se uită îngrozit la dezastru și îmi spune:

-Să ne ierte Dumnezeu, că taică-tău sigur nu ne iartă!

PS: Am aspirat mașina săptămâna trecută, încă mai sunt urme de Vamă.

Articol scris pentru SprinSuperBlog 219

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s