Asta nu-i povestea mea.

Nu-i povestea mea, este a tatălui meu. Se încadrează oare în categoria “Experiențe dezvoltare personală ?”Probabil că da.

Mai, 13, 2017, așteptam să intre bursa, țin minte și acum cu câtă mandrie se uita tata la mine.

Doar că viața nu te lasă să te bucuri așa ușor, și din omeni fericiți  am ajuns niște oameni  triști,sprijiniți de un perete pe secția de A.T.I.

Până la secția de A.T.I e prea mult de povestit, dar cert este că nu am plecat spre urgențe gândindu-ne că vom ajunge acolo.

Mi-am vazut tatăl pe un pat de spital, inconștient, și mi s-a năruit existența. Până atunci n-am urlat spre cer cu ură, n-am simțit durere și neputință mai mare. Toată experiența m-a învățat doar ce-i suferința, dar tata mi-a dat adevăratele lecții.

M-a invățat ce înseamna cu adevărat să nu fii egoist. Abia trezit din comă, dizartric și încă conectat la aparate s-a uitat la mine și mi-a zâmbit, articulând greu “Sunt bine. Tu să mergi la examen! Tu sa fii bine!”

În toată suferința lui nu a uitat o clipă că soră-mea trebuie să își prezinte lucrarea de licență, și nu el era important atunci, noi eram.

M-a învățat ce înseamnă să fi incăpățânat. Că n-a lăsat o comă și nici o hemoragie intra craniană să-l doboare. A ieșit din comă, și tot ce voia era să vină acasă, să ne facă de mâncare, nu să aibă grijă de el ci să aibă grijă de noi.

Mi-a demonstrat că bucuria pură vine din lucruri mărunte, cum ar fii să simți razele soarelui mângaindu-ți fața după mult timp. A zâmbit așa cum nu l-am mai văzut de mult, și am zâmbit și eu, pentru simplul fapt că există.

A trecut peste toate acestea ca un erou, dar am zis mai sus, că viața nu te lasă mereu să fii fericit, iar 3 luni mai târziu eram din nou în spital, alături de el, încercând să salvăm un picior care i-a adus doar durere.

3 luni de nopți nedormite, de durere și chin. 3 luni  de pansat și mai mult chin. Luni în care a plâns singur nopțile să nu-l vedem, iar în timpul zilei avea grijă de nevoile noastre, ca un erou.

Nu au reușit să îi salveze piciorul, iar de ziua mea a dormit fără durere, pentru prima dată în mult timp.

N-a lăsat viața să îl doboare și i-a demonstrat că el poate, orice i-ar arunca în cale.Și a mers la cumpăraturi la o saptămână dupa amputație, a făcut (și face) de mâncare, și curățenie și de toate.

Ne-a învățat și pe noi să luptam, și să nu ne lăsam doborâte. Ne-a demonstrat că se poate, oricât de grea și de amară este viața.

Toată viața i-a plăcut să conducă, și nu s-a lăsat  până nu a reușit să o facă din nou. La un volanul unei mașini modificată special pentru  condiția lui.

Viața nu a fost ușoară cu el, dar el conduce.

N-ea învățat că orice ai face, viața este furnizorul tău de experiențe, să le transformi în cele mai formidabile experiențe ține doar de tine.

Și nu renunț la viață tată, oricât de amară ar fii, pentru că tu m-ai învățat să nu o fac.

Articol scris pentru Spring Super Blog 2020!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s