Colțișor de rai, aproape de munte.

Colțișor de rai, aproape de munte.

Iubesc marea aproape la fel de mult pe cât iubesc muntele, dar dacă îmi imaginez restul existentei, n-am nisip întredegete și nici miros de mare în nări.

Când mă gandesc la diminețile prefecte,  sunt înconjurată de pădure, cu o cafea aburindă în mâini și miros de rouă pe brazi.

Căsuța mea perfectă, colțișorul meu de rai, se află deci în Brașov, nu prea aproape de centrul orașului,  să fie mai multă pădure, și mai puțini oameni.

Nu-i chiar așa ușor să găsești lotul perfect de pămînt în Brașov, mai ales la un pret rezonabil. Și abia  când în sfarșit l-am găsit mi-am dat seama ca asta a fost de fapt cea mai mică problema a mea.

 Când vrei să ai casa ami departe de umanitate,  sunt câteva obstacole  mai greu de depășit.  Nu avem curent, nu avem gaz, nu avem canalizare, ce mai , nici măcar un drum corespunzător nu avem, dar nimic din toate aceastea nu ne oprește să ne finalizăm visul.

Pământul îl avem, utilitățile sunt și ele pe drum, iar în curând începem construcția.

Geometric vorbind, nu știu ce structura v-a avea casă, pentru că încă suntem în cautarea formei perfecte, și prin suntem ma refer că soțul meu se ocupa de  arhitectura clădiri, eu mă găndesc   mai mult la cum vreau sa fie cromatic, și la elementele decorative.

Gardul care  înconjoară proprietatea este din piatră naturală, neagră. Casa e se află la o distanță considerabilă de poartă,  drumul până la casă este din pavaj, destul de lat cât pentru o mașină ,  ghidat de copaci înalți.

Tencuiala decorativă  a case este, da a-ți ghicit, tot neagră. Un mic rai gotic inconjurată de verdeață.

Geamurile casei sunt mari, să pot să ma bucur oricând de peisajul minunat ce mă înconjoară.

Curtea este amenajată special pentru a acomoda câini, deci fără flori dragute care să aducă  o pată de culoare, dar o grămadă de spatiu pentru ei să alerge și să sape nestingheriți.

Pe lângă ușa de la intrare  se află încă o ușă, mai mică și automată, pentru prietenii noștrii blănoși, să abiă oricând access la un loc uscat și calduros.

Bucătăria casei am descris-o într-un articol anteriror, dar cred că s-a înteles până acum ca am o afinitate pentru  negru.

Negrul mi se pare nedreptăți pentru ca nu este considerat culoare. Este brut și impunător, cu o elegantă aparte.

Livingul, care este legat de bucătăria, are peretele opus complet din geamuri, de la podea până la tavan, care se pot deschide  și transformă o cameră închisă intr-un  spatiu complet conecatat cu natura.

În zilele ploioase să stau pe fotoliu cu un ceai cald citind o carte,  auzind picăturile cum lovesc geamurile, iar în zilele călduroase să pot să deschid geamurile și să las razele soarelui să încălzească direct livingul, în timp ce îmi beau cafeaua aburindă  inconjurată de miros de brad, de blănoșii care aleargă fericiși în curte și de sunetul vântului printre copaci.

Să-mi construiesc casa de vis nu e ușor, și stiu că am nevoie de tot ajutorul din lume, mai ales când vine vorba de găsit materiale de construcții  de toate felurile, de calitate, rapid, și cel mai imporatant ieftin.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020!

Asta nu-i povestea mea.

Nu-i povestea mea, este a tatălui meu. Se încadrează oare în categoria “Experiențe dezvoltare personală ?”Probabil că da.

Mai, 13, 2017, așteptam să intre bursa, țin minte și acum cu câtă mandrie se uita tata la mine.

Doar că viața nu te lasă să te bucuri așa ușor, și din omeni fericiți  am ajuns niște oameni  triști,sprijiniți de un perete pe secția de A.T.I.

Până la secția de A.T.I e prea mult de povestit, dar cert este că nu am plecat spre urgențe gândindu-ne că vom ajunge acolo.

Mi-am vazut tatăl pe un pat de spital, inconștient, și mi s-a năruit existența. Până atunci n-am urlat spre cer cu ură, n-am simțit durere și neputință mai mare. Toată experiența m-a învățat doar ce-i suferința, dar tata mi-a dat adevăratele lecții.

M-a invățat ce înseamna cu adevărat să nu fii egoist. Abia trezit din comă, dizartric și încă conectat la aparate s-a uitat la mine și mi-a zâmbit, articulând greu “Sunt bine. Tu să mergi la examen! Tu sa fii bine!”

În toată suferința lui nu a uitat o clipă că soră-mea trebuie să își prezinte lucrarea de licență, și nu el era important atunci, noi eram.

M-a învățat ce înseamnă să fi incăpățânat. Că n-a lăsat o comă și nici o hemoragie intra craniană să-l doboare. A ieșit din comă, și tot ce voia era să vină acasă, să ne facă de mâncare, nu să aibă grijă de el ci să aibă grijă de noi.

Mi-a demonstrat că bucuria pură vine din lucruri mărunte, cum ar fii să simți razele soarelui mângaindu-ți fața după mult timp. A zâmbit așa cum nu l-am mai văzut de mult, și am zâmbit și eu, pentru simplul fapt că există.

A trecut peste toate acestea ca un erou, dar am zis mai sus, că viața nu te lasă mereu să fii fericit, iar 3 luni mai târziu eram din nou în spital, alături de el, încercând să salvăm un picior care i-a adus doar durere.

3 luni de nopți nedormite, de durere și chin. 3 luni  de pansat și mai mult chin. Luni în care a plâns singur nopțile să nu-l vedem, iar în timpul zilei avea grijă de nevoile noastre, ca un erou.

Nu au reușit să îi salveze piciorul, iar de ziua mea a dormit fără durere, pentru prima dată în mult timp.

N-a lăsat viața să îl doboare și i-a demonstrat că el poate, orice i-ar arunca în cale.Și a mers la cumpăraturi la o saptămână dupa amputație, a făcut (și face) de mâncare, și curățenie și de toate.

Ne-a învățat și pe noi să luptam, și să nu ne lăsam doborâte. Ne-a demonstrat că se poate, oricât de grea și de amară este viața.

Toată viața i-a plăcut să conducă, și nu s-a lăsat  până nu a reușit să o facă din nou. La un volanul unei mașini modificată special pentru  condiția lui.

Viața nu a fost ușoară cu el, dar el conduce.

N-ea învățat că orice ai face, viața este furnizorul tău de experiențe, să le transformi în cele mai formidabile experiențe ține doar de tine.

Și nu renunț la viață tată, oricât de amară ar fii, pentru că tu m-ai învățat să nu o fac.

Articol scris pentru Spring Super Blog 2020!

Casă nouă, pânză goală.

M-am mutat la casă nouă, unde pereții-s nevopsiți, bucătăria nu-i amenajată și tot ce am sunt: un pat, un cablu de net și un trafalet. 

Începând de astăzi, toată casa îmi este pânză goală,  de pictură, perfectă pentru mâinile mele dibace, de  artist in devenire. 

Îmi petrect majoritatea timpului în bucătărie, și nu pentru că sunt femeie, ci pentru că îmi place să mănânc, deci incontestabil,  în ea vreau să investesc, pentru moment, cel mai mult timp și simț artistic.

Nu-s nici designer, nici un home deco influancer de meserie, dar știu ce îmi place și ce asteptări am de la bucătăria mea.

Sunt nostalgica absolută, și nimic nu îmi gâdilă neuronii mai bine decât articolele moderne  realizate special pentru a arăta vintage.

Bucătăria mea este mare, spațioasă – aici se regăsesc ceva influențe post traumatice de la  trăitul in garsonieră- cu multe spațiu de depozitare.

Îmi amintesca mobila veche de acasă, din lemn masiv și cu model în relief, iar  creierul meu începe să se descarce electric  necontrolat, deranjând piticul obsesiv ce aranja nestingherit, în ordine alfabetică, cele mai noi întamplări din viața mea,și incepe să îmi țipe în temporal.“ Exact așa să fie mobila, exact așa. Dar nouă. Nouă!”

Nu pot să îmi ignor piticul obsesiv, că doar cu el trebuie să trăiesc toată viața, așa că îmi închid ochii și îmi imaginez bucătăria perfectă.

Din hol poți să intrii direct în bucătărie, printr-o arcadă patrată, cu unghiuri perfecte.

Peretele din dreapta al boltei, dinspre bucătărie, este vopsit cu vopsea neagră, de tablă, ca să am  la îndemână unde să scriu tot ce trebuie făcut și reamintit.

Bucătăria este open space, separată de living de o insulă  ce servește si pe post de bar.

Inslua nu are nici un echipament super sofisticat, sau orice apart de gătit atașat. E pur și simplu pentru pregătit mancarea și pentru a servii  băuturi pregătite cu grijă.

În dreapta insulei se află un frigider  dublu , șă nu mai fiu nevoită să fac calcul numeric complicat ca să pot să bag toate perisabilele.

În partea opusă frigiderului sunt 2 cuptoare electrice,  cu același aspect vintage nou, incorporate în mobilă.

Mobila este în formă de u, iar în mijlocul peretelui opus insulei se află un geam mare, prin care se strecoara  timide razele de soare și hrănesc puțin cele două plante pe care uit mereu să le ud. Sub geam se află o plită Franke cu 5 ochiuri.

Bucătăria este echipată demn de un Chef patissier.

Blatul este din granit negru, mat, întrerupt de chiuvetă, și ea tot neagră, asortată cu o baterie Franke, la fel de neagră, la fel de mată.

Mobila este de un Gri de Payne, până la tavan, cu mânere negre, și dulapuri spațioase, cu model  în relief.

Toate  marginile mobilei sunt alineate perfect. Nici un sertar mai sus, nici un mâner mai strâmb. Totul este calculat la milimetru, și este aranjat într-o armonie perfectă.

Menta de la geam aduce un strop de culoare camerei, asta dacă nu uit să o  mai ud  și ajunge același gri ca și mobila.

Să am toata casa drept pânză de pictură goală a fost mereu un vis. Acum trebuie doar să mai lucrez la  talentul de designer.

Articol scris pentru Spring Super Blog 2020.

Primăvară în online

Voiam să scriu despre soare și flori, și dimineți reușite de început de primăvară, despre cât de mult mă bucură vremea călduroasă și de faptul că pot să mă gandesc din nou la sandale.

Dar, pentru că nimic nu merge exact cum am plănuit, ninge, iar în loc de sandale îmi redresez gândurile spre ghetuțe, mă uit încruntată pe geam și mă întorc la păturica mea pufoasă și la ceaiul de mere.

Martie zice “ce!?” Eu zic “ce!?” Șoc. Groază.

Șoc.

Spring SuperBlog, vestitor al primăverii, e aici !

Hai! Vreme, că poți și tu!

Articol scris pentru înscrierea in Spring SuperBlog 2020!

Hainele nu-s modă, sunt stil!

Să fiu sinceră absolut, nu-s mare fan modă, dar sunt mare fan haine. Știu, știu , puțin cam contradictoriu. Viața mea e o constantă contradicție, așa cum ador câinii dar am o pisică ( sau mă are ea pe mine, încă dezbatem acest subiect), cum iubesc aspectul natural dar am lunar părul o altă culoare. 

Și, ca să fiu și mai sinceră , ador moda, cu tot ce are ea mai frumos. Îmi plac fustele creion și cloș, ajustate frumos în talie, bluze cu decolteu bardot sau barcă, care evidențiază atât de frumos claviculele. Îmi plac elementele  modei ce duc feminitatea  la absolut.

Dar moda de acum ? Cu geci matlasate ce mă duc cu gândul la ușa din anii ‘90 a unui vecin, de un gri metalizat, de parcă toată lumea se pregătește de o răpire extraterestră ( Nu, pe bune, știți voi ceva  și eu nu știu ? Să îmi cumpăr și eu o ușă, pardon geacă, de genul ?) . Să îți iei  o geacă  ca aceasta în defavoarea  paltonului e un sacrilegiu adus modei.

Fără formă și personalitate, din materiale ieftine, de duzină. Cu greu mai găsești un  palton de calitatea, o geantă sau o pereche de botine  satisfăcătoare.

Înțeleg că dragostea mea pentru moda anilor 50 nu poate fii mulțumită, dar care-i treaba cu  moda asta a jeanșilor de se termină deasupra gleznelor. Trecem peste faptul că avantajează un singur tip de corp, anume înalt și zvelt, îți e frig mereu la glezne. Dacă ești împăcată cu gândul de ați fii frig, poartă o fustă. Artă de un milion de ori mai bine,  este cel mai versatil obiect vestimentar, și cea mai bună parte când te axezi pe fuste este că chiar ai nevoie de perechea aia noua de pantofi şi geanta aia nouă.

 Și hai , treacă de la mine,   accept de  ce vor femeile   jeanși din aceștia  de se termină deasupra gleznelor ( nu prea le înțeleg , și le  judec de ciudă că poate lor nu le e frig la glezne) , dar modă s-a extins, și atinge acum  și sexul masculin, știți voi , ăla puternic și dur,   care are acum gleznele dezgolite că așa trebuie să fie mai noi jeanși bărbătești,  un motiv numai bun pentru a  nu purta  șosete la pantofi, că nu dă bine la pantalonii aceștia.

1. Guess Jeans – Pantofi cu toc 2. Vagabond – Pantof

Dacă ești bărbat și ai renunțat  să porți șosete la pantofi de dragul absurdității acesteia numită  pantaloni ,am o veste cu adevărat dramatică pentru tine, defapt la pantaloni trebuia să renunți. 

Și că tot am menționat gențile, sper din tot sufletul meu de hater non influencer, că borsetele nu o să mai iasă vreodată din Vama Veche.  Dacă  nu ești hipster  în  Vama Veche, te rog, ia-ți o geantă de damă cum se cade , un ghiozdan, un orice , dar nu borsetă- nu mai pot borsete.

4. Answear – Fusta

 O fustă creion lungă, asortată cu un pulover  din tricot ușor cu guler bardot,  acoperită de un  palton ajustat frumos în talie  cu niște botine cu toc mediu,  o să fie întotdeauna o ținută triumfătoare în față unui  uși cu glezne la vedere. 

Și știu, ești femeie  independentă și poți să faci ce vrei tu, dar totuși  la locul de muncă nu poți să te descalți să  îți dezmorțești picioarele, și un toc mic pe care poți să stai toată ziua e de preferat în față unui toc înalt frumos, pe care îți tremură genunchii )

1. Fustă Guess Jeans 2. Fustă Guess Jeans
3. Fustă Morgan

 Și  dacă tot ce îți dorești  e să atragi priviri, nimic nu o  face ca bunul gust și clasa. 

Sunt câteva branduri care încă produc articole de calitate, pe care le pot menționa cu drag( asta pentru că  găsesc dese ori lucruri pe gustul meu)/

1. Twinset – Bluza 2. Guess Jeans – Pulover

 Fustă creion simplă  și de lungime medie poți să găsești la Guess jeans,     monocromatice, foarte bine ajustate pe corp  și care îți lasă libertate de creație.  O fustă cu un stil puțin mai pretențios, care  limitează puțin alegerile cromatice sau  geometrice este fustă  numărul 3, de la Morgan, de un albastru superb. Favorită mea , fără nici o îndoială,  este  fustă asta(4), creație proprie answear, care are tot ce îmi doresc eu de la o fustă, talie înalta ajustabila de lungime medie ,  ce cade  puțin sub genunchi  cu model cadrilat, făcută parcă pentru gusturile mele, pe care eu  mi-o imaginez împreună cu  cu o bluza neagră, cu un decolteu   rotund,  dintr-un material ușor și plăcut (1).

1. Answear – Botine 2. Answear – Botine

Pentru  fustele simple, dacă te simți mai îndrăzneață , poți să alegi cum o bluză cum   este aceasta de un roz pudrat și cu   mâneci clopot(2).

 Pentru un look mai  rock & roll chic   niște botine  cu inserții metalice sunt alegerea perfectă (1) , sau   dacă  tot ce vrei e eleganță poți să alegi botinele aceasta, marca proprie answear  (2) negre simple, care o să completeze orice ținută.

Nimic nu e mai plăcut ochiului decât eleganța, hai să o aducem noi înapoi cu stil. 

Mai știți cum am menționat că sunt cam contradictorie? Ei bine,  tot eu am plecat  să îmi cumpăr  bocanci, de dragul eleganței. 

Sper doar că săptămna viitoare nu descopăr o afinitate pentru borsete.

Articol scris pentru Super Blog 2019!

Notă: toate imaginile sunt preluate și prelucrate de pe siteul https://answear.ro

Performanța de a fi om!

Performanța asta, fie ea feminină sau masculină, este un fel de frumusețe.Se află în ochii privitorului.

Fie că ești barbat sau femeie un lucru este sigur, vrei performanță pe toată linia.

Dar cum știi  ce anume înseamnă performanța asta ?

Să ne luăm oare după  normele sociale ?

Oare femeile trebuie să faie cele mai bune mame? Să facă cea mai bună mâncare și cea mai lună curățenie?Să fie și cei mai buni angajați și cele mai bune soții?

Dar bărbații? Trebuie ei să fie cei mai puternici? Cei mai bun tați sau cei mai buni soți? Să fie cei mai buni angajați și să facă cele mai îndrăznețe reparații?

Într-o societate în care, cu mult timp în urmă, fiecărui gen i-a fost atribuit un rol este dificil să explici performanța atunci când  viziunea ta nu se încadrează în norme.

Performanța, în viziunea mea, este să te ridici dimineața din pat și să te pregătești de o nouă luptă chiar dacă nu vrei asta. Să dai piept cu viața cu zâmbetul pe bunze  și să reușești azi să iți suni părinții. Să reușești să  te ocupi de  hidratarea și regenerarea pielii, și să îți iasă, chiar dacă ai uitat ultima dată când ai băut apă care să nu conțină cofeină.

Performanța înseamnă să reușești au să încerci să le amintești oamenilor importanți  din viața ta cât de importanți sunt.

Performanța înseamnă să fii bărbat și să stai ghemuit într-o pătură pufoasă cu ochii în lacrimi pentru că ai inima frântă. Să nu îți fie frică să râzi sau să plângi, să lași sentimentele să te copleșeasă căci sentimentele nu-s slăbiciune.

Să fi femeia care oprește în mijlocul străzii pentru ai lăsa unui cățeluș timpul necesar sa treacă, femeia care se ceartă pentru nedreptăți și-i murdară toată de glet ( din acela de pereți), femeia care nu mai are nici o pereche de colanți fără pată de lavabil și nici un tricou fără pată de ulei. Femeia care ceartă prea mult și prea des, dar e mereu pregătită cu un ceai cald și o mână să iți șteargă lacrimile.

Să fi  bărbatul care își revitalizează tenul și face performanță în cunoașterea gamei Gerovital Men. Bărbatul care bagă la spălat și se încruntă la petele de lavabil și care  se bucură la felicitări scrise de mână. Bărbatul care râde și plânge, care iși pregătește în fiecare zii zâmbetul să dea piept cu viața  și se bucură de comedii romantice și filme de acțiune. Să te lași ghidat de Gerovital- doctorul în frumusețe, pentru că și bărbații au voie să se simtă frumoși. Să poți să fi bărbatul care dă cu bâta în baltă și nu are mereu cele mai porivite răspunsuri dar care oferă mereu un umăr sprijin.

Indifernt de sex să excelezi în  a fi cel mai fericit părinte, nu cel mai perfect, căci perfecțiunea nu e performanță, fericire este !

Să reușești să faci măcar jumătate din toate lucrurile pe care ți le-ai propus și să nu lași viața să te amărască. Dacă reușești toate acestea poți spune că ai excelat în a fii om.

Fie că ești femeie sau bărbat cred că performanța asta este și ea interioară,  un echilibru între bărbatul și femeia din fiecare. Sexul slab și cel puternic în tandem spre măreție.

Articol scris pentru SpringSuperBlog 2019!

Doar eu, cafeaua și natura!

Pare o dimineață ca orice alta, îmi mișc picioarele încă adormite până la bucătărie să îmi pregătesc puțin din elixirul indispensabil  pentru viață și anume o cană zdravănă de cafea.

După mulți ani în care aragazul meu arăta zilnic de parcă îmi făceam cafeaua fără ibric, m-am decis, într-un final, să  caut cele mai bune oferte de electrocasnice. Nu am vrut orice espressor, am vrut ceva oarecum profi, să ma simt la fiecare cană  de parcă aș savura-o la o terasă cochetă din centrul vechi. Magazinul online magNET.ro  m-a vrăjit de la primele răsforiri și tot de acolo mi-am ales și  deșteptătorul metabolic.

Aparatul meu magic și salvatorul fiecărei dimineți este un espressor automat Philips, alimentat cu boabe de cafea, pentru că nimic în lumea asta nu e mai plăcut decat mirosul de cafea proaspăt măcinată. Îmi oferă posibilitatea să setez intensitatea aromei și gradul de măcinare, pentru a obține o cafea fix așa cum vreau eu. Singura problemă pe care am întâmpinat-o a fost cantitatea de cafea preparată, știu că un espresso  atât trebuie să fie, dar îi puțină mă nene, așa pe fundul cănii mele mamut, făcut pentru oameni care degustă cafeaua, nu o beau de sete. Dar făr’ de griji că am rezolvat și problema asta (care de fapt nu era o problemă, sunt eu calică)  cu funcția două cești.

Activez funcția două cești, plasez mamutul colorat căt să cuprindă ambele orificii și gata, magia se întamplă.

Cât aștept  ca licoarea zeilor să fie gata – vă zic eu că au greșit prin legende și licoarea zeilor nu-i vinul, ci cafeaua-  privesc cum razele soarelui se strecoară printre nori și dezmorțește ușor Tâmpa.

E o dimineață de sâmbătă superbă, printre primele zile călduroase ale anului, mirosul de cafea îmi trezește viscerele  și deja îmi văd picioarele  bătând poteci abia dezghețate.

Îmi pun două lingurițe de zahăr în cafea și mă așez în balcon să sorb încet din ea în timp ce razele soarelui îmi mângâie  chipul.

Cafeaua, deși într-o cantitate considerabilă, se termină repede. Mă opresc din visat și încep să mă pregătesc de cutreierat paduri. Pregătesc rapid niște haine călduroase și ceva de mancare pentru drum și, evident, mai pun de o cană de cafea, pentru drum.

Cu  rucsacul în spate și cafeaua aburindă în mâini sunt pregătită de drumeție.

Pornesc de la poalele Tâmpei, cu forfota orașului în urmă ma bucur de mirosul de pământ abia desmorțit ce se potrivește perfect cu mirosul de cafea.

Ajung în vârf, acolo sus unde scrie Brașov, îmi scot paturica și cartea din dotare și mă așez la loc de linșite să privesc orașul. Țin termosul în mâini și mă las purtată în gânduri de mirosul  amărui al cafelei amestecat cu mirosul de pădure. E forfotă în jurul meu dar nu-i cea tipică de oraș. Sunt famili ieșite în drumeție și copii râzând, niște câini lăsați liberi din lesă care se bucură de liberate, e forfotă, dar e pace.

Mă apuc de citit și mai iau câte o gură de cafea. La fiecare ridicare a nasului dintre rânduri admir frumusețea Brașovului și mă bucur alături de necunoscuții din jurul meu.

 Aș  vrea să pot să  capturez  mirosul și să îl  duc cu mine acasă, dar știu că nu se poate, și până la următoarea mea ieșire îmi va îmbăta simțurile doar din amintiri.

Ziua aceasta nu a început special în nici un fel , câteva raze de soare, câțiva stropi de cafea, și multă  energie indusă de cafea au transformat o zii  banală în ceva special pentru mine.

De atunci mă tot gândesc cum aș vrea să fiu doar eu, cafeaua și natura.

Articol scris pentru SpringSuperblog 2019!

Devenim și noi adulți?

Comfortul în locuința mea (chiria mea de fapt) nu-i cel mai sporit.

Mâncăm în sufragerie/dormitor și bucătăria, mica de ea, nu are nici măcar o masă.

Dacă m-ar vedea tata cum stau și mănânc ciorba de pe măsuța de cafea, m-ar certa până la paștele viitor.

Sunt adepta timpului de calitate petrecut cu persoanele dragă iar sărbătorile Pascale bat la ușă, vreau să aduc puțin farmec de familie în casuța asta.

Nimic nu strigă mai tare “sărbătoare” decât persoanele dragi în jurul unei mese încărcată de bunătăți.

Dar eu nu am masă, sau scaune de bucătările, și casa se simte impersonală, cu toate decorațiunile și lumânările parfumate pe care le tot așez  strategic prin dormitor, când merg în bucătărie știu ca nu este casa mea.

Pentru că înainte să încep căutările pentru un set de masă cu scaune trebuie să știu sigur de ce spațiu dispun în bucătările, mă înarmez cu o ruletă și ceva  forță indusă de testosteron ( cunoscut și ca prietenul meu) și încep  permutările în bucătărie.

După mult mutat și calcul la milimetru  ajungem la concluzia -tristă- că nu avem spațiu decât pentru o măsută mică și două scaune.

Nu e cea mai ideală situație și nu o să putem să ne invităm prietenii la masă, dar sunt decisă să fac din spațiul disponibil cel mai indrăgit loc de stat din casă.

Știu că o să fie o căutare  dificilă, iar cel mai dificil lucru o să fie să găsesc un set care să îmi placă absolut și să se și potrivească în spațiul nostru limitat.

Vreau un set rezistent, și după ceva căutări mă hotărăsc să caut un set din MDF, care zicăse e mai rezistent  decât arhicunoscutl PAL.

Bun, știu din ce material vreau să fie, știu ce culoare ar trebuii să aibă, știu că  vreau să aibă un design ultramodern, acum mai trebuie să știu unde să caut.

Mai știu și că ce vreau  nu o să găsesc în magazinele de mobilă suprapopulate, așa că îmi îndrept  atenție spre niște magazine online.

Vă spun sincer, m-am chinuit, și nu m-am chinuit așa doar cu o căutare pe google care îmi recomanda mai sus menționtele dar în variantă online. Am întrebat lume, am acaparat grupuri de facebook ca să ajung și eu într-un final la o recomandare diferită.

Așa ajung să găsesc somproduct, de care m-am indrăgostit absolut și irevocabl de la primele electrocasnice pe care le-am văzut.

Siteul nu m-a dezamăgit -m-a făcut să îmi pară și mai rău că nu dețin o bucătărie cu niște dimensiuni mai acceptabile- și găsesc un set de masă cu scaune pe placul meu.

setul pe care l-am ales

Masa este din MDF laminat negru și picioare metalice, ceea ce ii conferă rezistență în timp.Scaunele au scheletul tot metalic, iar șezutul și spătarul sunt din același MDF laminat negru.

Setul nu vine montat, dar puțină meștesugăreala  ne încântă mereu.

Începe să se simtă mai mult ca acasă și mai puțin ca o chirie. Nu ne putem chema încă prietenii la masă, dar suntem pe drumul cel bun, devenim și noi adulți.

Articol scris pentru SpringSuperBlog 2019!

Aventura sau cum să nu pleci într-un concediu

Vara lui 2018, început de iulie, mai am o zii până la concediu, e Miercuri și eu nu am nici un plan. Aștept cumva să treacă și zilele astea așa cum au trecut toate până acum, și să mă întorc la rutina mea cotidiană.

Mă trezesc cumva buimăcită de la prea multe ore de somn, e joi și eu nu trebuie să merg la muncă. Îmi beau cafeaua de prânz și încerc să gasesc o idee de care să nu mă țin și pentru concediul ăsta. Sunt salvată din gândurile mele de prietenul meu, introducător de idee salvatoare, posesor de jumpsuit roz și mult chef de distracție.

-Hai să plecam la mare!!

-Hai! Dar când?

-Mâine! Scap de la birou și plecăm.

Atât a durat discuția, leneșul din mine nici nu a apucat să motiveze de ce nu e o idee bună și de ce ar trebuii să mai așteptăm puțin, până ne trece.

Am început pregătirile imediat ce mi-am facut și a doua cafea. Primul pas în planul de bătaie: anunță-l pe taică-tău că îi iei mașina. Nu s-a opus prea mult, dar doamne mi-a dat sfaturi.

-Să mergi pe la Fetești că-i mai bine, e drumul mai scurt, nu intri pe autostradă. – ba da, intrii și pe autostradă, și plătești și taxă de pod-

Bagajele le-am făcut rapid: niște toate rochițele, niște tot.

Iulie, vineri, e cald și eu am aer condiționat la macara în mașină. Pregătesc mașina de drum ( a se citii: pun bagajele în portbagaj) și primesc un telefon de la soră-mea.

-Tu, am și eu o rugăminte la tine. Dacă pleci la mare în seara asta nu iei și o cheie de mașina să o lași ? Am un prieten care și-a pierdut cheia și are nevoie de dublură.

-Plec pe la 19, trec imediat sa iau cheia.

Cum și de ce și-a pierdut omul cheia e o altă aventură, dar din păcate nu e a mea să o povestesc.

Mă opresc la soră-mea să iau cheia, fată conștiincioasă iau și datele de contact ale omului, sa nu auzim când ajung.

La 19 suntem îmbarcați și gata de drum, telefoanele încărcate și cafeaua pregătită. Am schimbat treci randuri de papuci și m-am oprit la taică-meu, că nu se simțea accelerație bine( ce nu se simțea bine era capul meu, că accelerația e în formă maximă și acum).

După ce am “reparat” accelerația, părăsim și noi Brașovul.

Și mergem pe drumul vechi, cum mi-a zis tata, că-i rau cu ieșirile de pe autostradă, să nu mă incurc.

Ne oprim în Urziceni la o benzinarie, să luam ceva de mancare și ceva cafea pentru drum, e ora 22, și eu aud un pui de pisică suferin în apropiere.

Mai stam o oră în parcarea benzinăriei în încercarea mea de a prinde mogâldeața. În seara aia alți oameni frumoși i-au oferit o casă, dar prinderea a fost lupta comună.

O luăm din loc fără iubiri cu blăniță, dar amuzați de imagine a cinci oameni maturi in genunchi in jurul unui mașini spunând “pis pis” o jumătate de ceas.

M-a sfătuit taică-meu în legătură cu drumul, dar să îmi zică că nu-i iluminat drumul vechi, și nici prea folosit nu a putut.

Folosim GPSul telefonului pentru indicații, și dacă asta zice că prin bucata asta de câmp trebuie să mergem, pe aici mergem.

Mai îmi vine inima la loc când mai văd o mașină din sens opus, totuși undeva ajungem.

E întuneric beznă, radioul nu mai vrea să prindă altceva înafară de static și telefonul meu stă să se stingă. Îmi atenționez rapid prietenul să ia datele de contact din telefon, să știm unde lăsăm cheia.

Și le i-a dragul de el, și eu il cred pe cuvânt. (Tip: aveți încredere în copilot, dar nu deplină)

GPS-ul nu te “bagă” prin Fetești, înainte de Fetești faci dreapta și ieși pe autostradă ( merci tata). Problema cu GPSul e ca o mai ia razna, și ne zice să facem dreapta, și facem, și ne mai zice o dată sa facem dreapta, și facem. Și ieșim de pe asflat, pe un drum care nu se înfunda (măcar să ne dea un indiciu ca nu suntem pe drumul bun, nu ca terminarea asfaltului nu era un indiciu mai mult decat pertinent). Am mers jumătate de oră pe drumul asta accidentat, am resetat GPS-ul, am oprit, ne-am învartit, am scuturat putin telefonul și nimic. Google maps ne zicea în continuare să mergem înainte. Ne urcăm în mașină și după alte 10 minute în care contestăm GPSul verbal dar facem tot ca el, se trezește și maps să facă recalculare traseu. Ajungem într-un final din nou la drumul principal și nu ne mai oprim pană la taxa de pod. (Tip: plătiți taxa prin sms, si da, poți să o platești si în 24 de h după ce ai trecut podul) Am stat la coadă ? Am stat.

Ajungem în Eforie, nimerim adresa pentru cheie și îi cer prietenului meu telefonul să sun omul cu cheia. Și sun, și sun, și insist ca doar e 3 dimineața și poate nu aude omul, și verific numarul de telefon. Adresa am primit-o într-un mesaj de la persoana în cauză, mesaj care conținea toate datele de contact ale pensiunii. Ce numar credeți ca a luat prietenul meu ? Nu cel pentru cheie.

E 3 dimineața și ne plimbam prin Eforie în cautarea unei prize să îmi încarc telefonul. Găsim una la o benzinărie, afară (Petrom din Eforie, sar’na pentru curent). Ne așezăm pe o bordură și așteptăm. Blestem în gând că nu am echipat și eu mașina cu un încărcător auto, și așa scăpam de păzit borduri prin Eforie. Reușim să predăm cheia și ne îndreptam spre destinația noastră, Vama Veche.

Ajungem în Vamă undeva în jurul orei 4, îmi e somn și singurul lucru la care mă astept e să dorm.

Nu avem cazare, dar asta nu e o problemă, oricum prietenul meu nu avea de gând să mă lase prea mult să îmi trag suflul. Parcăm lângă plajă și plecăm să vedem “unde se întamplă scandalul”.

Ne așezăm pe malul mării și privim răsăritul, cu “Bolero” cântând pe fundal. După câteva ore bune de povestit pe plajă, ne hotărâm să mergem să căutam o cazare.

Problema când pleci în plin sezon la mare, și nu îți rezeri o cameră înainte este că nici nu m-ai găsești.

În graba noastră nu am luat nici macar un cort, măcar daca aș fi avut cârlig de remorcare pentru rulota lui cumnată-meu. – bine, măcar daca aș fi pregătit mașina în vre-un fel-
Hotărâm eroic că dormim în mașină, până la urmă, cât de greu poate să fie.

Deși bancheta din spate se poate rabata și se crează un pat relativ decent, noi nu am putut face asta. Am luat bagaje cu noi pentru o lună, și o cutie portbagaj nu că nu ar fi stricat, ne-ar fi salvat spatele.

În timp ce bagajele primeau tratament VIP, noi ne chinuiam să gasim o poziție în care să amorțim mai puțin.

Serile au fost reci, și diminețile groaznic de calde, nu am reușit în nici o zii să gasim un echilibru pentru îmbrăcăminte.

Dimineața era o fugă în căutarea unei băi, că după o noapte te mai trăznesc și nevoile fiziologice, cu periuța de dinți dupa mine și bani pentru cafea.

Dușurile cu plată erau în capătul celălalt de plajă, și vă spun sincer că nu am prins apa caldă nici măcar o dată.

Am rezistat 4 zile la mare, sau mai bine spus, atât ne-au rezistat bănuții ( și acum sunt de părere că am dat prea mulți lei la toaletă și ca ar trebuii să implementeze un abonament).

Înainte de plecare am adunat toate hainele aruncate prin mașină, și am inspectat dezastrul. Nu era un colțișor al mașinii care să nu fie acoperit integral de nisip.

Prietenul meu se uită îngrozit la dezastru și îmi spune:

-Să ne ierte Dumnezeu, că taică-tău sigur nu ne iartă!

PS: Am aspirat mașina săptămâna trecută, încă mai sunt urme de Vamă.

Articol scris pentru SprinSuperBlog 219

Fără titlu

Pe principiul toate titlurile bune au fost date, toate ideile bune au fost luate.

Bună lume, din nou și iar. Tot scriu cate un articol de revenire în care îmi manifest dorința arzătoare să mai lucrez puțin la partea mea artistică.

Nu mă înțelegeți greșit, scriu. Scriu la licență, scriu la proiecte, în fiecare zii cate ceva, în fiecare zii nu pentru mine (și prin mine nu mă refer la dezvoltarea academică).

A venit timpul din nou, sper eu că pentru mai mult timp de această dată, să îmi scot carnețelele de notițe și pixurile preferate și să scriu.

Dacă-i inspirație, aflați și voi!

Zile cu soare vă doresc!

Articol scris pentru inscrierea în springSuperBlog 2019!