CEM… Ce?

Să te muți la casa ta  nu e niciodată un pas ușor,  cu atâtea cheltuieli și planuri, și nopți nedormite. Ca să faci experiența să fie și mai dificilă, adaugă puțină stare de urgență, puțină distanțare socială și așa rămâi și fără o echipă de meseriași care să te îndrume, sau mai bine spus care să decidă, ce materiale de construcții ar trebuii să cumperi, și să îți cumperi glet și rigips nu pare chiar așa o urgență încât să o treci pe declarațiile pe proprie răspundere.

Cum nu e recomandat sa îmi plimb sistemul imunitar prin magazine, și sincer nici nu prea am avut parte de cea mai eficienta consultanta în materie de construcții în cadrul rol, îmi încerc norocul online, unde știu și mă descurc cel mai bine.

Și nu că nu mă pricep, dar după ore de documentare și după lungi încercări în a reține, și a înțelege, diferența dintre CEM-uri, m-am lăsat păgubașă. Mă pricep la învățat în general, dar să învăț de ce cimentul A nu-i B, și care unde se folosește, când piticii din capul meu spun nonșalant că nu contează.

Când nu ai idee ce faci, și ai goluri în cunoștințe, e bine sa nu încerci sa acoperi cu chit  de reparații, ci mai bine sa vorbești cu un expert, măcar sa afli ce fel de chit sa cumperi, pentru ca un chit de lemn nu-i la fel ca unul pentru pereți.

Si analizează pitici mei, tot și de toate, și  tot nu a reușit sa înțelegea care e diferența dintre o șipcă metalica duo și șipcă metalica simpla.

Dar care e diferența, ca doar tot aia face. Il amesteci uite asa, după îl pui pe gletiera ( stai, dacă se numește gletiera înseamnă ca poate fi folosita doar pentru glet?)… sau șpaclu… sau chestia aia pe care o folosești sa întinzi chestii pe pereți ( racletă oare?), după care îl pui pe pereți. Nu? Și cum adică numărul acela după CEM nu indica minutele pana când se usucă? Pai și de ce mai este acolo ? 

Iar când credeam ca am ajuns la un departament unde ma pricep, am ajuns sa aflu ca un parchet nu trebuie doar sa fie frumos, mai contează și din ce este fabricat, și dacă pui izolație sau nu, și dacă este lucios sau mat, și câte și mai câte. Eu voiam doar o culoare pe care sa nu se vadă prafu, și atât.

Asa îmi dau seama ca ai nevoie de consultanta specializata, când nici măcar eu nu pot sa îmi mai cred pitici, și în ritmul acesta, o sa îmi pice casa-n cap.

Timp nu am avut niciodată destul, și treaba pare ca nu se mai termina vre-o data, iar intre a înțelege cum funcționează legile materialelor de construcții, începeam sa pierd prea mult timp alături de familie. Asa ca am studiat problema, am analizat factorii de risc, și am ajuns la concluzia finala: ma alătura unui grup dedicat VIP.

Nu are rost sa descriu în detaliu conversația cu expertul, dar pot sa spun ca ma bucur ca toată conversația a avut loc în online, și nu am fost nevoită să ii vad expresia îngrozită, când mi-am expus părerile ignorante în ale construitului. Cu asistență profesională rapidă în ale construcțiilor, posibilitatea de a urmării statusul livrării și ce îmi place mie cel mai mult, totul dintr-un singur loc. Fără alergătura de la un magazin la altul, fără interacțiuni sociale și dezinfectat de mâini obsesiv. Rapid, ușor și la îndemână.

Chiar dacă acum, cu ajutorul unui specialist nu mai sunat atât de ignorantă în ale construcțiilor, cred ca eu o să rămân la medicina mea, și las experții sa se ocupe de casă.

Articol scris pentru SuperBlog !

Fuste cloș și visuri

Mama s-a ocupat mai mult de Cusut si Brodat visuri, iar când a venit vorba de croitorie, eu am inițiat-o în tainele ei.

Aveam 15 ani când a venit  acasă mândră, cu noua ei achiziție, cu o mașină de cusut.  Nu folosise una vre-o dată, și nici nu avea  habar de unde să înceapă. Era încurcată în bobine și papiote, și  avea o mică cută între sprâncene, ochii mijiți și buzele strânse. Nimeni din casă nu știa să folosească o masina de cusut,  dar  a luat, să fie. Și, exact cum a spus  mereu: “Ramo, pui, când nu știi, înveți” . Așa că am început să învățăm.

I-am arătat cum să pună bobina, cum să pătrundă ața în ac, și să monteze firul corect. Și i-am amintit mereu să  mențină tensiunea firului.

S-a pus să o repare o  față de pernă, și n-am văzut niciodată o cusătură, făcută pe jumătate, mai strâmbă și un zâmbet mai larg. N-a băgat de seama că firul s-a rupt, și jumătate din timp, în timp ce se mândrea că ” ce bine se descurcă”, tot ce a făcut a fost să plimbe materialul pe sub ac.  

Pentru jumătatea de material cusută am stat jumătate de zi să desfacem ața de pe motorașe,  și să scoatem bobina, care era acum o ținută sub sechestru de metraje de fire de ață cusută în gol.

S-a supărat, s-a încruntat , am râs mult, și poate am plâns la fel de mult. Ne certam des, dar momentele în care încercam să facem mașina de cusut să coopereze cu noi, sau când căutăm noi accesorii croitorie, erau momentele în care ne înțelegeam cel mai bine.

A cusut în viața ei două fețe de pernă și un cearceaf, și tare mândră mai era de ele. A adunat metrii de materiale, pe care nu le-a folosit, să nu le strice cu niște cusături stângace.

Ne-am pierdut weekenduri încercând să deslușim mai bine masina de cusut, și cum să ne iasă cusăturile mai drepte.

N-a învățat să-mi facă fuste cloș, și nici eu n-am învățat să o învăț mai bine. Dar visurile de le-a brodat sunt mai puternice decât orice cusătură dublă, și tot ea a reușit să îmi făurească dragostea pentru croit.Chiar dacă nu a fost cea mai iscusită în a folosi mașina de cusut, a fost cea mai bună la peticit inimi frânte și descusut vise urâte.

Mi-au rămas acum de la ea, că moștenire, visurile și mașina de cusut.

Fuste cloș o să învăț eu să îmi fac, materialul îl am de la mama.

Articol scris pentru SuperBLog 2020!

Sănătoși să fim

Viața are tendința să te ia pe neașteptate, fie că e cu o viață nouă, sau poate este una pe care o pierzi.

Și când  o viață nouă își face culcuș în pântecul tău, îți dai seama că prioritățile tale au fost puțin greșite.

Dacă acum o luna căutăm cele mai noi jocuri și ce-i mai faini pantofi cu toc, acum atenția mea s-a redistribuit, și caut cele mai bune cărucioare cu cele mai bune amortizoare,   sau cel mai drăguț pătuț, care e oare cel mai sigur scaun de mașină? Dar cea mai bună pompă de sân?

 E greu să-ți stabilești  prioritățile și să decizi în ce să investești, când sunt atât de multe lucruri și opțiuni, pentru fiecare părticică de om și de casă.

Îmi imaginez cum o să facă fiecare pas,  fiecare zâmbet  și fiecare scâncet, care o să îmi formeze încă un  rid pe frunte.

O dată cu apariția unui copil, universul ți se schimbă, primejdiile par mai dese, culorile sunt mai vii și dragostea… dragostea e infinit mai multă.

Știu deja că, indiferent de unde mă conduce viața, prioritatea numărul unu o să fie copilul. Iar prioritatea deciziilor și a investițiilor, în cazul  creșterii lui, este bazată pe următoarele criterii:

  • Are benefiici sau îi ajută sănătatea?
  • Are un rol esențial în siguranța lui ? De orice fel.

1. Oricât te chinui să îi aperi, să-i păzești, frică tot pune stăpânire pe colțișoare ale minții, și știi că genetica nu iartă, și antecedentele  familiale  de boli autoimune îți strâng sufletul și mai mult.

Sănătatea nu se poate cumpără, și când știi că platoul genetic pentru boli autoimune există,  prima, și cea mai mare grijă, este cum să îi ușurezi viață copilului tău dacă problemele nu au sărit o generație. Tu cum îl faci bine ?

E puiul tău, și vrei să aibă tot ce-i mai bun, să nu știe ce-i aceea lacrimă sau durere.

Nu poți să-i iei boala cu mâna, și nici să suferi tu în locul lui.  Pentru situațiile medicale neprevăzute e bine să fii pregătit. Mi-am tocit mintea ipohondră căutând  soluții pentru ceva boală ipotetică.

Și cum pregătești un  copil nenăscut pentru o boală pe care încă nu o are?

Îi contactezi pe cei de la Cord Blood Center și pui la cale un plan de bătaie pentru recoltarea placentei  și celule din sângele ombilical.

Sângele ombilical este o sursă  de celule stem tinere, care , criogenat, își păstrează toate caracteristicile terapeutice și regenerative, care ajută în tratamentul multiplelor tipuri de leucemii cât și a bolilor autoimune Placentă este alcătuită dintr-un număr divers de celule, cu niște caracteristici imunologice excepționale, și studiile susțin că ajută la reducerea proceselor inflamatoare.

Celule stem sunt folosite în tratamentul  multiplelor patologii, din care multe, pe lângă denumirii care îți prăbușesc existența, au  evoluție nesigură și complicații multiple.

Când o procedură fără riscuri, ușoară și rapidă, precum recoltarea de celule stem îți poate salva copilul, mai contează oare, prețul?

2. Și dacă ai fericirea să naști un copil sănătos, pasul următor este să îl menții așa. Iar pentru asta este esențială hrănirea exclusivă  cu lapte matern în primele 6 luni de viață.  Copii nu au un sistem imunitar dezvoltat  în primele 6 luni de viață, iar imunitatea lor este dobândită , la naștere prin transport trans placentar ai ulterior din laptele matern.

Oricât de mult mi-aș dorii să nu fiu departe de copil nici măcar o secundă, vor există situații  când nu voi putea fi alături de el împreună cu rezervorul meu de hrană. Pentru astfel se momente, o altă investiție esențială este o pompă de sân, care să fie eficientă, și confortabilă ( nu pot să  stresez aspectul acesta destul, să fie confortabilă) și ușor de igienizat. Pomparea și refrigerarea laptelui matern ajută la evitarea formulelor de lapte praf, și în consecință la evitarea rezării sânului de către copil. Formulele de lapte praf sunt o alternativă  sau o modalitate de hrănire exclusivă bună,  dar din păcate nu au și componenta imunologică, atât de importantă în primele luni de viață.

3. Calitatea somnului este și ea o variabilă importantă  în sănătatea lui. Așa cum noi, adulți fiind, suntem irascibili după o noapte dormită prost, sau dacă ne trezim cu dureri de spate, așa și ei, puii de om. Și au nevoie de un pătuț bun, cu o saltea de calitate superioară. Lipsa unui somn odihnitor poate duce, în timp, la probleme grave de dezvoltare cognitivă și intelectuală. Să nu uităm că un nou născut doarme majoritatea timpului,și spre deosebire de noi nu au posibilitatea să își întindă oasele firave, și, prin urmare, calitatea saltelei este cu atât mai importantă.

4. De la copilul de azi până la adultul de mâine , siguranță Financiară este și ea o necesitate. Un fond de economii în numele copiilor nu doar  te ajută pe tine ca și părinte și îți scade nivelul de stres, dar îți poate ajuta și copilul, să își înceapă viață de tânăr adult într-un mod victorios.

5. Chiar dacă știi că cearcănele vor fi săpate adânc, părul va fii nepieptănat și cel mai probabil o să uiți când ai făcut ultima oară un duș, visele de plimbări idilice împingând  un căruț, aranjată că o mama proaspăt ruptă din reviste, sunt frumoase. Dar  oricât de frumoase ar fi toate cărucioarele moderne,  siguranță  în trafic e  mult superioară, iar când vine vorba de ales între un cărucior nou, scump, cu toate accesoriile  sau un scaun de mașină sigur, cu iso fix atestat ADAC, voi alege mereu scaunul că fiind o prioritate.  Scaunele de mașină, atestate ADAC se găsesc și în variante mai ieftine, și nu e obligatoriu să rupă bugetul familiei, dar   în esență este un produs scump, care necesită  să fie schimbat în funcție de vârstă, dar care merită fiecare sacrificiu.

Dar știu că nu contează cât plănuiesc sau cât sindrom pre-parental dezvolt, tot ce îmi doresc la sfârșitul celor 9 luni este un pui de om sănătos, că de restul facem rost.

Articol scris pentru SuperBlog 2020!